Sunt întunericul rece de sub patul tău care te ține cu ochii strînși până noaptea târziu ,făcând să -ți sângeri nesomnul cu gânduri.
Sunt arborele bătrân și viguros de la fereastra dormitorului copiilor ,ce proiectează pe perete siluete de temut.
Sunt frigul matinal ce-ți iubește spatele neacoperit.
Sunt spațiul gol în care calci cu încredere și-ți frângi gâtul.
Sunt fulgii ce-ți cad după ceafă când cel mai puțin aștepți.
Sunt boarea de vânt care îți joacă plăcut în timpane pe timp de vară.
Sunt chilotul ce-ți intră-n fund când transpiri.
Sunt piatra care are cea mai intimă relație cu rinichiul tău.
Sunt firul de păr din borșul tău.
Sunt procentul de alcool care îți sodomizează cerebelul.
Sunt anii tăi ce-ți gârbovesc spatele.
Sunt luna liniștită de culoarea icterului ce izbește de obrajii romanticilor o lumină indiferentă.
Sunt boschetarul cu domiciliu care incinge focul cu biblia.
Sunt un florar căriua îi plac mai mult mirosurile cernelii de tipar.
Sunt un sportiv olimpic în competiții imaginare.
Sunt tot ce sunt ,sau, ceea ce-ți convine că sunt.

Comentarii proaspete

Postări debandate

Rândunica patriotică

  După ale mele e cea mai frumoasă , veselă de tristă și neajutorată pasăre. Fracul ei negru lucios fie că e pentru aerodinamică, fie pentru frumusețe, cert e că-i util pentru a fi rândunică. Ea este vietatea care cară glod în plisc pentru a-și face cuib; pe cât e de harnică pe atât  e și de dăunătoare. Doar vrăbiile celea burduhoase , cu talie de funcționari publici, o pun la dubă, alungând-o din cuib și scotocind prin paiele adunate de ea. Rândunica nu se bate , rândunica e pasărea care renunță.Ea locuiește în țara asta , dar trăiește în alte țări. Suntem rândunici pentru că suntem rânduiți ca niște păsărici.




                                                                                                             Foto

Comentarii

  1. ba nu! ba da :)

    Rînduneaua

    La fel de bine poate fi neaua ninsa pe intuneric, in randuri liniate, aliniate la margini de foaie, pe marginea unei ferestre, insa cel mai sigur, randuneaua se desprinde si se inalta din cititul printre randuri.
    ...pasaricilor, ~or, ornitorinc, fazan.

    http://anisway.blogspot.ro/2012/04/randuneaua.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu era chip sa se asemene rindunicile : a dumitale e livreasca, cu morala , a mea - crescuta-n glod si migratoare de pareri.

      Ștergere
    2. morala e numai una: nu tot ce zboara se mananca :)

      Ștergere
  2. de când sunt urșii niște rândunici băgate la dubă, care renunță și nu luptă, hum?
    plus că eu am grijă și de alea burduhoase. nu fi rasist între păsărele

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. am pus prea mult efort semantic in cuvantul ”noi”.
      si ce propui sa facem cu burduhoasele , sa le dam la shaping?
      prea simplu.

      Ștergere
    2. acu ești și sadic. renunț

      Ștergere
  3. cei mai multi dintre noi locuim si traim in acelasi loc dar in mintea noastra suntem pasari calatoare...
    se spune ca daca barza e chioara ii face Dumnezeu cuib, poate randunica e Dumnezeul vrabiutelor :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar daca dumnezeul e chior si absent? :))

      Ștergere
    2. ti-as raspunde la aceasta intrebare daca as fi Dumnezeu, draga Ursu dar din fericire, nu sunt :D

      Ștergere
  4. In pusca mea, postarea asta m-a cam pus pe ganduri. Ce tristete post-coitum poti turna tu in capul unui om, patriot, doar cu o pana si un singur plisc muiat in glod. Te urasc bai Ursule, pentru ce idei ai si pentru cum le sintetizezi. Ai dreacu moldo!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. ” Moldovenii nu au toata tabla pe casa” ziceai netale, mai avem si prin scoli pe care scrim, zic eu.
      Hai si ne-om masura in .... ura a cui e mai mare ! :))

      Ștergere
    2. Ia de servește cu plăcinte, Moldo!

      Ștergere
    3. naah, mie imi plac salatele sprintare ale Pandhorei

      Ștergere
    4. stiam eu ca esti un tip cu cap :D
      de la salatele mele sprintare nu ramai cu traume placintaresti, noroc ca Mucegaiul ca si ferestrele Qfort rezista (e o reclama nu stiu daca ti-e cunoascuta).

      vezi ca in seara asta am servit sarmalute, ti-am pastrat o portie calda :P

      Ștergere
    5. Deci pe aici gatesti mai nou Pandhoro? Treci imediat acasa! :P

      Ștergere
    6. unde detectez un pofticios, hop si eu! :P
      stiu, stiu...tie iti plac placintele, asta e, am si eu lipsurile mele :D

      Ștergere
  5. Buna ziua, Numele meu este Dr. James Henry de la Universitatea din Benin Teaching Hospital, sunt specialist în Chirurgie pentru organe și ne ocupăm de cumpărarea de organe de la oameni care doresc să vândă, iar noi suntem localizați în Nigeria, SUA și în Malaezia , dar sediul nostru se află în Nigeria. dacă sunteți interesat să vă vindeți rinichiul sau să vindeți orice parte din organul corpului dvs. Vă rugăm să ne contactați pentru mai multe informații. Contactați-ne prin intermediul
    E-mail: jameshenryhome@gmail.com
    Număr Whatsapp: +2348110133466
    Sper să aud de la tine.
    Salutari,
    Dr. James
    CEO
    UNIVERSITATEA SPITALULUI DIDACTIC BENIN.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Dacă zici , zi ,dacă nu , mai bine taci !

Postări populare de pe acest blog

Blaze (post) pascal

Ce vrem și pentru ce plătim

Fara titlu